Trist, dar adevărat ! Trăim într-o societate ce nu mai cunoaște noțiunea de bunătate, altruism, compasiune, integritate, empatie, onestitate, corectitudine, respect. Nu mai stim să întindem o mână de ajutor celor care au cea mai mare nevoie. Nu mai suntem capabili de a le fi alaturi celor dragi fara a-i judeca si a le spune cum sa isi traiasca propria viata. Am uitat sa incurajam, sa incercam sa descoperim ce este mai bun in cei care ne inconjoara, sa comunicam, sa fim iubitori, afectuosi, iertatori fata de cei care ne-au gresit.
Ma intristeaza atata rautate in lumea in care traim. Uneori chiar cred ca se apropie sfarsitul, caci Dumnezeu nu mai poate indura atata machiavelism, dualitate, indiferenta, ignoranta, atatia criminali diabolici care ucid cu sange rece numai pentru propria placere bolnava. El ne-a daruit tot ce aveam nevoie pentru a trai o viata perfecta, iar noi ne batem joc de toata munca si iubirea Sa neconditionata. Nu stim sa fim recunoscatori pentru viata plina de abundenta pe care am primit-o fara sa o meritam. Ne gandim ca daca am avea mai mult am fi mai fericiti, dar acest lucru nu se va intampla niciodata. Daca ne concentram exclusiv asupra a ceea ce ne lipseste, vom atrage tot mai multe astfel de situatii, in loc sa fim recunoscatori pentru ceea ce ne-a fost daruit cu atata dragoste. Daca ne-am bucura si pentru putinul de care avem parte, atunci am primi din ce in ce mai mult.
Eu consider ca atunci cand ajuti cu inima deschisa pe cineva ai parte de cea mai mare satisfactie sufleteasca. Bucuria si lumina de pe chipul lor care te priveste cu inocenta si stupefactie face sa merite orice efort si sacrificiu. Este priceless, you know ! Nimeni si nimic nu poate depasi acest sentiment. Daca fiecare dintre noi ar face zilnic un gest marunt si aparent insignifiant, dar care pentru cei la ananghie ar insemna totul, atunci am putea construi o lume mai buna pentru viitorii nostri copilasi, care se vor simti mandri de noi.
De cateva saptamani eu mi-am propus sa las ceva frumos si semnificativ in urma mea oriunde as merge, astfel incat cei cu care interactionez sa isi aminteasca numai cu drag de mine cand nu voi mai fi prin preajma. Incerc sa ii inteleg pe oameni asa cum sunt ei, sunt constienta ca nu ii putem schimba pe altii, tot ce putem schimba este felul in care ii percepem noi. Sa empatizam cu acestia, sa incercam sa ajungem la esenta lor originara, sa daramam zidurile pe care si le-au construit in jur pentru a nu mai fi raniti, sa le oferim ceva ce au crezut ca nu mai exista in ziua de azi : bunatate neconditionata si omenie in adevaratul sens al cuvantului.
După cum spunea și Zig Ziglar, unul dintre autorii mei preferati :" Suntem aici să vindecăm, nu să rănim. Suntem aici să iubim, nu să urâm. Suntem aici sa creăm, nu să distrugem."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu